Și dormi iubito

IMG_20141130_134100

Și dormi iubito.
Ce-a fost lumină se coboară-acum în umbră,
Ce-i dor se-ncrăncenă și umblă
prin artere ca un vin,
Și eu , petalele de crin
în iarna ca de piatră,
mă pierd ușor în ceața parfumată-
a moarte,
O candelă, o carte
din destin,
Ciudate oseminte dintr-un chin,
Și-o dragoste uitată, de preamult,
Și tu iubito, dormi.

Nu trageți tovarăși

Image

 

Nu trageți tovarăși, (de ieri),/ Nu trageți domnilor, (de azi),/ Vă rog să nu mai dați așa tare,/ Sau măcar așa de des,/ Să am timp să respir, să ies/ O secundă din pumnii alambicați/ Ai domniilor voastre, din pumnii trucați,/ Din pumnii sănătoși ai domnului Tudor,/… vă rog nu mai trageți/

Și uite recunosc:/ Pe mama o chema Hana, pe tata Iosif,/ dar și pe părinții Hristosului…/ Dumnezeule ce coincidență,/ Nu mai tregeți tovarăși, (de ieri),/ Nu mai tregeți domnilor, (de azi),/ La urma urmelor respirăm același aer,/ Iubim aceleași flori sau fete drăguțe/ pe stradă/ Și mie mi-e frig când “scad” gazele/ Și mie mi-e foame la cozi/ Și faptul că un conducător “luminos”/ Mi-a stabilit sângele cinci mii de dolari/ la vânzare,/

Nu e vina mea./ Eu cred că avem același sânge în vine/ Dacă nu vă supărați. Și dacă vă supărați./ Și mie sufletul îmi plânge/ Și carnea mă doare și dorul mă strânge/ Și uite în casă la mine sunt cel mai înfocat patriot,/ Țin cu Dinamo, îl înjur pe arbitrul ăsta fanariot,/ Sunt de acord cu politica partidelor de bine,/ Nu mai da domnule Tudor în mine/ Și uite/ Numai când pășesc peste prag afară/ (Printr-o tumbă bine gândită),/ Mă prefac din român în națiune conlocuitoare/ Și se pare că merg pe patru picioare,/ În ochii voștri încețoșați de atâta gândire,/ Ce e bine pentru omenire,/ care sunt soluțiile ca să trăim/ o viață mai bună,/ Să ne trimitem (tovarășii) domnii semiți în Lună/ Și contra cost dacă se poate – sare unul mai în vârstă și,/ cu experiență,/ Ah, ce vremuri domne, – îi zice vecinul – ce vremuri,/ Roman e jidan! -/ sare unul mai tânăr, până mai ieri travestit în golan,/ În Piața Universității, dar astăzi reorientat în România Mare,/

Ca și cum etnia ar fi incompatibilă cu iubirea,/ Bucății de Dâmboviță lângă care te-ai născut,/ Își vinde țara – zice altul – dincolo de Prut!/ Și aici recunosc are dreptate,/ Am auzit că are o societate,/ Care a vândut pe bani grei,/ Ceahlăul și Argeșul/ Și domnii mei,/ chiar pentru centrul de comunicații,/ Care se face că îl construiește în Piața Presei Libere,/ Se pregătesc containere de export,/ Și vase avide și capitaliste într-un port,/ (Nu ne vindem țara, nu ne vindem para)/ O mâncăm noi…/ 

Nu mai trageți tovarăși (de ieri),/ Nu mai dați domnilor (de azi)/ În ultimii cetățeni români cu nume semit,/ Nu mai dați cu copita în pământ/ Și poate știați: cine calcă un altul cu cuvântul,/ Va cădea sub cuvânt.

După Noapte albă

DSC00800

E ora patru și ceva, afară-i dimineață/ Și mira plânge surd la un televizor/ Și ploaia rupe caldarâmurile, ceață/ Și liniștea din suflet. Și mi-e dor,/

E-un bar în spate unde curge-un „blues”/ Și tineri râd sau se prefac în chin/ Și note defilează în auz/ Metodele prin care ne mințim,/

E totul gri. Orașul acum decolează,/ E totul apă și-oamenii-o părere,/ Azi voi visa trezindumă-n amiază,/ Cu vocea mea ascunsă în durere/

Și voi credea că nu-mi mai este dor,/ Îmi pun umbrelă inimii căci plouă/ Și când e soare pentru-mine-i nor/ Și fug mințind după umbrela nouă,/

E patru și ceva, afară-i după-masă,/ A început programul la televizor/ Și plouă și m-ascund în casă,/ Să nu mă plouă peste suflet. Și mi-e dor.

după Noapte Albă de Alexandru Andrieș

 

Liniște

Liniște și nu se filmează,/ Liniște între acordurile greierului,/ Liniște ca o sfântă oboseală/ După-o zi nemuncită,/ Dar plină de gânduri,/ Deci de existență,/ Liniște de-mi taie respirația/ Ca laBreazaIMG_3456,/ Liniște de-ți vine să-ți iei câmpii la Câmpina/ Și nu mă lasă datoria de soldat,/ Ne-am născut ca să datorăm/ Și lumea asta e o bancă de credit,/ Bancă de Stat,/ Bancă de fișicuri și monezi/ “in god we trust”,/ Bancă de amintiri,/ Îți amintești ne-am cunoscut pe o bancă,/ Tu citeai congresele,/ Eu Informația,/ Mă informam,/ Căutam o lume mai bună, mai fericită/ Și ca florile de cais/ Ai explodat tu,/ Există și explozii binefăcătoare,/ “C’est la vie”,/ Ce ne facem cu ăia de-or să caute strugurii (?),/ Să le dăm un ciorchine,/ Luați tovarăși că sunt de la colectiv,/ Adică ai noștri,/ Furăm din bunul public,/ Ne furăm căciula/ De-o să ne plouă la toamnă/ Cu liniște-n cap,/ Cu liniște/ și nu se filmează.

Era pe vremea

Era pe vremea când,/ Vrăjit de vre-un descântec blând/ Și-adânc întors în mine, iubeam,/ Era pe vremea când nu eram,/ Buzele mele nu băuseră până la sfârșit/ Și încă nu sărutasem crinul dorit,/ Nevăzut, cântecul nostru ne mângâia,/  Nenăscut, am alergat spre noi,/ Tu ști, te iubeam,/ De pe vremea când încă nu eram.Image

Cântece pentru Esther I

IMG_3420

Îmi sunt bolnave oasele/ Esther. Din timpuri milenare-mi/ este dor,/ În casa frigului prinoasele/ din alte vremuri mor,/ Tot ce-a fost soare/ Cade azi în umbră,/ Tot ce-a fost râs,/ În lacrimă preumblă/ Și parcă fată a soarelui,/ Parcă Esther mi-e gând,/ Cu Esther mă-mbrac,/ Sunt sfânt, sunt drac/ întru Esther,/ Sunt de pe urmă/ Cimpoier,/ Sunt turmă/ și păstor/ de dor.

Ziua de nuntă

Să cadă noaptea peste noi dintr-un zenit,/ Să plângă gândul care-adormit,/ Tot ce-i lumină către tine să se suie,/ În țâțele de aur ca să puie,/ Coastele,/  Astele,/ Și noaptea să urce,/ Încurce,/ Gândurile,/ Rândurile,/ În timpul ce cântă,/ Ziua de nuntă.